Oceans of time…

Desi nu ma asteptam…aceasta seara s-a transformat dintr-una banala in care asteptam pe cineva sa intre pe net…intr-una draguta si plina de amintiri frumoase. Uitandu-ma prin playlist, cautand o melodie mai dura…ceva rock…am dat peste ceva ce nu mai ascultasem de foarte multa vreme. O melodie care pana mai acum un an si ceva pe langa amintirile foarte frumose pe care mi le provoca…imi lasa si o urma destul de adanca de tristete…Poate o dorinta acuta de revenire a momentelor in care am ascultat-o pentru prima data…In aceasta seara insa.. pentru prima data am reusit sa o ascult de la cap la coada…amintindu-mi acele clipe frumoase…fara a mai ramane insa cu vreo urma demelancolie. A fost un moment ( trebuie sa recunosc ) foarte placut, foarte frumos…poate mai frumos ca oricand . Am reusit sa-mi aduc aminte de momente care-mi fac o deosebita placere fara a mi se mai sterge largul zambet de pe fata.A fost o placere dubla, tripla…poate chiar inexprimabila…A fost doar prima melodie dintr-un lung sir de balade interpretate de Axel Rudi Pell( pt piticu: uite ca acum l-am scris cum trebuie 😛 ). Superba voce, superbe versuri, superbe acorduri…Just Axel 🙂

Prietenia, bratara de aur!

Da, mi-am permis sa schimb vechiul proverb si sa-l adaptez situatiei. Astazi am avut o zi frumoasa. Pana la un punct…Am inceput cu o nota frumoasa la un examen enervant, am continuat prin a avea aproape prieteni cu care m-am distrat, pe care i-am avut mereu aproape… Am incheiat-o insa in cel mai dur mod posibil…Unul despre care nici macar nu indraznisem sa cred ca poate exista.

Acum vreo jumatate de an am avut parte de una dintre cele mai frumoase surprize din viata mea. Facusem iar o prostie…ramasesem fara banii de facultate…asta in conditiile in care in numai 24 de ore trebuia intr-un fel sau altul sa fac rost de ei. Am incercat in fel si chip …pana in momentul in care am auzit undeva pe fundal…un” o sa fie bine, nu te mai agita” Am suras… Ce naiba putea sa fie bine…ce putea fi ok in faptul ca ratam un an de facultate? Ei bine…mare-mi fu mirarea cand am am vazut cum respectivul prieten pune telefonul pe masa si zice… ” cat luam pe asta? hai sa il vindem” . Probabil ca nu i-am spus niciodata insa in momentul ala chiar daca nu faceam rost de bani pentru facultate… ma consideram un om fericit. Am constientizat atunci ca am un prieten adevarat langa mine, care e dispus sa ma ajute, care face orice ii sta in putinta unui prieten adevarat ca sa te scoata dn probleme, sa-ti aduca un zambet pe moaca aia trista si acra.

In aceasta seara insa…am avut parte exact de opusul medaliei. Cel pe care il consideram cel mai bun prieten a reusit sa-mi lase un gust crunt de amar…as indrazni sa zic ca e chiar mai amar ca fierea… Am constatat cu stupoare ca tocmai cel care in opinia mea era in varful topului mi-a dat o lectie grea de viata…tocmai el m-a mintit.

La ce mai avem nevoie atunci de prieteni? Care mai e diferenta intre prieteni si amici…intre prieteni si cunostinte? Se pare ca a trebuit sa invat pe propria piele faptul ca vorbele mamei erau aurite: „Vei vedea tu candva ca taman cel de-l vezi tu cel mai cel, aia de-o fi cea mai buna prietena… taman ei iti vor face cea mai mare ” bucurue”-n viata…asculta-ma pe mine ca sunt mama ta si nu-ti vreau raul”. Da, m-a mintit…toti mintim…dar e grav cand minciuna persista si treptat treptat incepe sa inlocuiasca adevarul…In seara asta am simtit prin toti porii ca tocmai pentru cel de il consideram cel mai bun prieten…nu valorez nici 2 bani!

Si pentru ca pana acum nu am avut ocazia am sa imi cer mii de scuze si am sa multumesc abia acum din suflet celor care mi-au fost alaturi la bine si la greu. Iti multumesc mult tie pentru ca taman cand eram mai nervoasa si mai suparata pe viata mi-ai adus vacuta aia ce mi-a descretit fruntea. Multumesc mult unei alte persoane pentru faptul ca ma suporta asa cum sunt …chiar si cu toanele mele de om sarit de pe fix…mai ales dimineata, multumesc unei alte fiinte dragi care si-a facut timp pentru mine desi abia isi mai vedea capul de probleme si m-a vizitat stiind ca sunt bolnava…Multumesc mult tuturor celor care si-au pus amprenta asupra mea si nu i-am amintit.

iti multumesc si tie dragul meu prieten.Tu, cel ce m-a mintit. Iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine pana sa ma minti. Si trebuie sa recunosc faptul ca am slava Domnului pentru ce-ti spune merci. Probabil o sa-mi treaca supararea…caci asa se intampla mereu…dar cred ca am sa uit aceasta seara mult prea greu…

UN ANGE FRAPPE À MA PORTE

Cadouri pascale…

” Cate femei isi reproseaza ca au pierdut un barbat pentru ca n-au stiut sa fie, pur si simplu, femei?…Sa aiba caldura, tandrete, dedicatie catre tot ce are el nevoie, in asa fel incat el sa nu-si doreasca altceva…Cele mai multe isi amintesc cum s-au sacrificat, cat i-au spalat hainele, cat au gatit si cate economii au facut ca sa nu-i lipseasca nimic…

Uneori propria neputinta nu te lasa sa ai aprecieri pozitive. El, minunatul si unicul de pana mai ieri, devine un impotent, un prost, un nesimtit si…ce-ti mai vine la gura, in scopul de a-ti varsa galeata de nervi in ghena comuna.

Imi place la nebunie sa aud(sa citesc, sa vad in filme si chiar sa traiesc) povesti adevarate de iubire ce s-au petrecut peste limite de intelegere, peste rigori sociale, peste principii desuete, peste ani de asteptare si dorinta.

Ii ador pe oamenii care s-au incapatanat sa nu iubeasca decat o data, pentru totdeauna si pana la plasele…”

Quelqu’un m’a dit…

Da, imi place pentru ca e una dintre cele mai calde ( daca pot spune asa) reclame pe care le-am vazut pana acum…pentru ca imi aduce aminte de o persoana…pentru ca-mi trezeste amintiri superbe…pentru melodia e in franceza si pentru ca ma inunda brusc cu o stare de bine… 🙂

Imblanzirea Iantului

Initial am avut emotii vazand la ce piesa s-a inhamat Maria insa dupa nici jumatate de minut puteam sa bag mana in foc pentru niste note foarte mari. Toate ca toate insa reactia lui Virgil Iantu, plecaciunea acestuia si zambetul de pe fata lui Despot cred ca au facut mai mult decat 1000 de note, mai mult decat sute de cuvinte. Maestre Igrisan…10 pe linie. Maria, jos palaria!

Made with a human touch

Trebuie sa recunosc faptul ca e printre putinele reclame care mi-au placut cu adevarat de la cap la coada… Vazut, placut…ce ramane de facut? Pana una alta… ascultatul melodiei chiar si separat de reclama, uitatul la imagini frumoase si…poate in viitor…cine stie…achizitionarea masinii 😛

„Doar o vorba sa-ti mai spun…”

Socata si profund indignata de ceea ce mi-au putut vedea ochii mi-a venit brusc in cap o vorba celebra a fostului meu profesor, George Pruteanu. Asadar,  draga soferita…”doar o vorba sa-ti mai spun”…sper sa ajungi candva la performanta de a inchide un ochi linistita in noaptea tarzie. Felicitari politiei romane! Mi-am „recapatat” increderea deplina in aceasta institutie si in oamenii ce o slujesc…In fond si la urma urmei…politisti ati fost …politisti o sa ramaneti…Cat despre bancurile cu si despre voi…sunt prea finute pentru mitocania ce va caracterizeaza!

Intoarce-i spatele cancerului!

Nu stiu prea sigur de am cazut prada melancoliei ori realitatii. Cu toate astea tind sa cred ca cea de-a doua varianta e putin mai plauzibila. O realitate a naibii de cruda…careia atat de tarziu si atat de putini ii dam atentie. O stare, o boala, un mod de a trai. Ceva ce a ajuns sa faca parte din viata noastra, sa ne-o controleze, sa ne-o duca pe inaltele culmi ale agoniei.

Adesea ne intrebam cum am putut fi atat de rai, de inconstienti incat sa facem sau sa zicem una sau alta…lucruri poate total inofensive pe langa inconstienta, malitiozitatea ori indiferenta cu care ii tratam pe cei din jurul nostru, cei ce au cu adevarat nevoie de un gand bun, de o mangaiere… cei ce au atata nevoie de putina alinare.

Poate cateodata este deja prea tarziu. Poate indiferenta ta deja si-a lasat urme adanci asupra trupului nevinovat…Ai fost inconstient si asta doare, asta te costa acum pana si ultimul leu, pana si ultima picatura de fericire. Cu toate astea timpul nu e pierdut chiar pentru toti. Mai da-i o sansa copilului de langa tine, mai da-i o sansa batranului ce si-a dorit sa-si duca linistit nepotelul la gradinita, mai acorda o sansa prietenului ce te-nsoteste pe anevoiosul drum al vietii. Impartaseste-le informatia, indeamna-i la controale, spulbera teama ce pluteste deasupra lor.

Nu te baza pe celebra replica ” Mie nu mi se poate intampla!”. La fel ca si iubirea… boala loveste cand te astepti mai putin. Iubeste-ti viata pana nu e prea tarziu! Salveaza un suflet si poate Dumnezeu il va cruta si pe al tau!

Mare de sentimente…

Astazi ma simt ca o mare…o mare care de asta data nu stie prea bine de vrea sa-ncerce superba senzatie a calmului de dupa furtuna…sau sa se razvrateasca impotriva tuturor celor lumesti au ba…

Imi vad apusul cochetand in oglinda-mi nesfarsita. Zambeste…imi zambeste. Nu, nu iti zambeste! Te inseli! Macar de-aceasta data lasa-mi senzatia ca ceva imi apartine. Desi, daca ma gandesc mai bine am sa fiu buna si de aceasta data si-am sa-ti daruiesc tie acest apus de soare… Voi ramane eu cu rasaritul… Asa ne vom da seama pentru a mia oara ca gandim diferit, ca suntem cerul si pamantul, rasaritul si apusul. Asa vei ramane pentru a mia oara cu ceea ce a apus din mine, iar eu voi flirta cu stralucirea nascuta din alte blande mangaieri solare…